Autodefinirea luxului

A trecut ceva vreme de când nu v-am mai zis nimic nou. Se mai întâmplă uneori să nu ai timp pentru anumite lucruri. Cred că ştiţi cu toţii la ce mă refer.Ieri am reuşit să-mi autodefinesc luxul la care doresc să ajung. Sper că vă daţi seama că ce e lux pentru mine pentru alţii poate fi o porcărie incomensurabilă sau o nebunie pură. Cu alte cuvinte această stare (luxul e o stare, nu?!) trebuie apreciată oricum, dar nu obiectiv. Nu ai cum să faci asta. Şi până la urmă ce definesc ca lux nu e altceva decât o bunăstare evidentă. De fapt într-o ţară normală ceea ce urmează e un stil de viaţă obişnuit.

Hai să nu mai divaghez prea mult. Mi-ar plăcea să ajung să conduc un SAAB (cu permisul e mai greu, nu cu maşina) ascultând Chris Rea, să am o curte plină de iarbă şi în centrul ei o casă în stil nordic sau britanic, garduri albe sau lipsa lor mai bine, o alee cu pietriş în faţă, în formă de semicerc. Să mănânc la restaurant la prânz, în cât mai multe locuri, împreună cu ea. Să stau la plajă pe o plajă goală, în Croaţia sau în America de Sud. Să mă îmbrac de la Sy Devore, Pierre Cardin, Hilfiger, Timberland, să am la mână Piaget sau Doxa, telefonul mobil să aibă doar 4 funcţii. Să nu împart biroul cu nimeni. Să citesc zilnic câte ceva dintr-o carte, dar să nu-mi ia mai mult de 3 zile să o termin. Să înot seara înainte de a mă culca, să joc tenis de 2 ori pe săptămână. În weekend să mă plimb cu bicileta prin munţi. Să alerg cu labradorul în curte. Din când în când să mă văd cu nişte prieteni şi să cântăm în sala de repetiţii din pivniţă. Să pot să plec atunci când simt nevoia. Să fiu iubit sincer şi să fac la fel. Să văd o dată la 3 luni câte ceva dintr-o ţară. Să muncesc atât cât este nevoie pentru toate (nu vreau să parvin). Să ajung să însemn ceva în domeniul în care voi activa. Să scriu cu Waterman.

Voi la ce visaţi?